Rompetrol
Presa
Informare

În cursul acestei zile, în jurul orei 18.00, pe platformaPetromidia a avut loc un incident în zona instalaţiei de distilare în vid. 

 

În acest moment, incendiul a fost neutralizat, iar zonaincidentului a fost pusă în siguranţă.

  

Pentru neutralizarea incendiului au intervenitEchipajele de pompieri ale rafinariei Petromidia, alături de cele de la Inspectoratul de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa si de la Staţia de Pompieri Midia-Năvodari. 

 

În timpul incidentului au fost rănite 4 persoane. În acest moment cei patru se află la spital sub supraveghere medicală. 

 

La nivelul companiei s-a constituit o echipă formată din specialişti şi a fost demarată o anchetă oficială pentru determinarea cauzelor care au dus la acest incident. 

 

Reprezentaţii companiei sunt în legatură directă cu colegii afectaţi şi cu familiile  lor  şi le acordă tot strijinul necesar. 

 

În acest moment, orice pericol a fost îndepărtat. Instalaţia afectată este oprită, activitatea rafinăriei fiind redusă. 

 

Reprezentanţii Rompetrol Rafinare au luat toate măsurile necesare alături de autorităţile responsabile pentru operarea în siguranţă a rafinăriei.