Se spune că timpul este un dar preţios. Ce se întâmplă însă dacă ne supraîncărcăm cu activităti şi nu ne mai rămâne timp pentru relaxare? Un prim efect este, cel mai probabil, stresul. Părinţii tind să fie stresaţi şi transmit acest stres copiilor.

Supraîncărcarea a devenit un lucru obişnuit în zilele noastre. Părinţii aleargă după excelenţă şi sunt într-o goană continuă de la o activitate educaţională la alta. Rezultatul? Copilul are un program foarte încărcat, cu multe cursuri opţionale, certificări care încep încă de la grădiniţă şi activităţi care îi solicită timpul liber. Unde mai încape joaca în această ecuaţie? Rămâne din ce în ce mai puţin timp pentru joc, relaxare şi distracţie.

Părintele vrea să aibă copilul cel mai bun, dar nu realizează că această aspiraţie poate pune presiune pe copil. Goana pentru dezvoltarea timpurie a copilului poate duce la „burnout” (Carey, 2015), adică la epuizarea fizică şi psihică a copilului. Astfel, copiii încep să aibă un comportament tensionat şi irascibil. În timp, aceste probleme se accentuează şi pot fi asociate cu ADHD.

Pânişoară  (2016) trage un semnal de alarmă în privinţa copiilor care sunt presaţi cu prea multe activităţi în ciclul primar. Aceştia ajung să fie epuizaţi şi  manifestă fenomene de respingere faţă de învăţare. Copiii îşi pierd motivaţia pentru a învăţa, iar acest lucru are consecinţe majore asupra formării.

O sursă a stresului este tendinţa părinţilor este de a demonstra o preocupare mai mare pentru viitor decât pentru prezent. Astfel, copiii nu se mai bucură d prezent, iar tendinţa firească de planificare a vieţii duce la o exagerare care produce anxietate.

Copiii permanent obosiţi nu se mai bucură de frumuseţea copilăriei. Pentru a asigura o armonie, părinţii trebuie să echilibreze dezvoltarea cognitivă cu cea emoţională. Cei mici învaţă prin joc, tocmai de aceea e indicat să folosim jocul ca modalitate predominantă de lucru la şcoală, cât şi în activitătile extraşcolare şi acasă.

De multe ori, nivelul de emoţie al copilului este sporit de nivelul de emoţie al părintelui. Presiunea de a reuşi de fiecare data şi de a fi cel mai bun creşte în intensitate, iar stresul îl trage în jos pe copil. Soluţia este o atitudine echilibrată şi pozitivă, orientată spre a asigura echilibrul emoţional al copilului. O educaţie bună ajută la formarea şi dezvoltarea armonioasă a copilului, nu la epuizarea sa.