Rompetrol
Presa
Declaraţie oficială KMG Internaţional

Astăzi, 9 mai 2016, companiilor KMG International NV („KMGI”), Oilfield Exploration Business Solutions SA şi Rompetrol Rafinare SA, li s-a comunicat faptul că au fost citate ca părţi responsabile civilmente într-un dosar în curs de anchetă la DIICOT.

Aceste evoluţii pot avea un impact negativ semnificativ asupra obiectivelor strategice şi a planurilor de dezvoltare ale KMG în România.

Din dorinţa unei corecte informări a publicului ca urmare a comunicatului D.I.I.C.O.T – Structura Centrală, dorim să oferim câteva elemente clarificatoare.

KMG a achiziţionat un pachet de 75% din The Rompetrol Group NV în anul 2007.  Privatizarea companiei Rompetrol Rafinare a avut loc în anul 2000, acordul de conversie în obligaţiuni a datoriilor istorice companiei fiind încheiat în anul 2003.

Atât KMG, cât şi KMGI nu au fost informate oficial de existenţa unor investigaţii precum cele menţionate astăzi în comunicatul de presă al D.I.I.C.O.T. (referitoare la activităţi din perioada 1998-2003) la momentul achiziţiei acţiunilor The Rompetrol Group NV (în 2007).

KMGI va folosi toate mecanismele legale, atât la nivel local, cât şi internaţional, pentru a îşi proteja investiţiile realizate de la momentul achiziţiei.

KMGI îşi exprimă încrederea că, în colaborare cu autorităţile române, investigaţia va fi soluţionată cât mai rapid şi va fi gestionată corect din punct de vedere al comunicării, astfel încât activităţile şi reputaţia companiei să nu fie afectate.

KMGI îşi afirmă deschiderea de a colabora cu guvernul şi autorităţile române pe tot parcursul acestei investigaţii.

În acelaşi timp, dorim să informăm atât opinia publică cât şi partenerii companiei că activităţile rafinăriei Petromidia şi a staţiilor de carburanţi Rompetrol nu vor fi afectate.

KMG International este unul dintre cei mai importanţi actori economici din România, dovedind până în prezent respectarea angajamentului de a contribui la dezvoltarea României ca un hub energetic pentru regiunea Mării Negre. Astfel, KMG International a realizat investiţii în valoare de aproximativ 4 miliarde dolari începând din anul 2007 pe piaţa locală, în operaţiuni derulate de mai mult de 5.000 de angajati din Romania. Grupul a plătit în perioada 2007 - 2014 mai mult de 12 miliarde dolari la bugetul statului român.

KMG International şi-a asumat, faţă de guvernul român, dezvoltarea unui fond de investiţii mixt româno-kazah, cu un aport de capital de 150 de milioane de dolari şi urmărind o ţintă totală a activelor de până la 1 miliard de dolari, în funcţie de condiţiile de piaţă. KMG International aşteaptă din partea Guvernului român parcurgerea unor paşi administrativi necesari pentru înfiinţarea entităţii de proiect a fondului de investiţii, în timp ce proiecte în valoare de peste 300 milioane dolari au fost deja identificate şi sunt pregătite pentru a fi transferate către fond şi pentru a fi dezvoltate în România, urmând a genera un puternic impact pozitiv atât în plan economic, cât şi social.

 


Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice

 

KMG International